DevAcademy Blog

DevAcademy Blog


August 2017
M T W T F S S
« Mar    
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031  

Categories


Task Management – soluţii pentru creşterea productivităţii

GeaninaGeanina

Unul dintre beneficiile majore ale informaticii şi dezvoltării sale este şi faptul că ne permite să ne uşurăm cu mult munca şi să economisim timp. Cu atât mai mult că trăim într-un secol bineştiut al vitezei, timpul devine o resursă valoroasă şi care trebuie cu atât mai bine planificată şi împărţită cu ceilalţi.

fsdd

O soluţie pentru cele menţionate este task managementul virtual. Un proces care îţi permite să urmăreşti evoluţia sarcinilor de lucru pe care le ai de îndeplinit şi care poate ajuta la o mai bună manageriere a grupului de lucru cât şi o mai bună împărţire a acestor task-uri.

Ne sare deci în ajutor un task manager virtual, un program de monitorizare a timpului pe care îl ai la dispoziţie, atât tu, cât şi colegii sau subordonaţii tăi, astfel încât să nu devină nici obositor şi nici să-ţi consume din timpul pe care nu îl mai ai.

Vă vom povesti în continuare despre câteva dintre aceste metode eficiente şi aplicaţii smart şi fun de implementat la nivel personal, cât şi la nivel de companie.

Bambam este un tool perfect pentru companiile mai mici, pentru freelancers şi echipe de dezvoltare. Este gratuit, permite organizarea unui număr nelimitat de proiecte, deşi este destul de complicat de folosit şi greu de personalizat. Dar avem şi alte soluţii pentru voi.

bam

hiTask este un tool pentru managerierea unei echipe şi oferă o serie de proprietăţi interesante: calendare, organizare în grupuri, sarcini şi sub-sarcini pentru fiecare. Este însă gratuit doar pentru un maxim de 10 proiecte şi 100MB de memorie.

revolutionary-easy-to-use-image

Eşti fan Apple? Asta este pentru tine. MeisterTask reflectă trăsăturile Apple prin simplicitate, estetică şi funcţii.

meist

Dacă nu eşti fan Trello şi cauţi o alternativă, atunci Pintask este perfect fiindcă permite să ataşezi fişiere, să setezi reminder-e şi poate fi personalizat prin add-on-uri. De altfel, este gratuit, atât timp cât nu integrează şi add-on-uri.

maxresdefault

TaskWorld este un tool potrivit pentru a-ţi pune în ordine sarcinile zilnice şi să atribui sarcini subordonaţilor tăi, permiţând de altfel şi interacţiunea dinamică la nivel de echipa fiindcă poţi adaugă comentarii şi să îţi personalizezi workflow-ul în funcţie de membrii echipei.

taskm

Todo Cloud este tool-ul pentru cei care preferă ca lucrurile să fie organizate până la cel mai mic amănunt: sarcini ordonate în funcţie de prioritate , sarcini care se apropie de deadline şi sincronizarea sarcinilor cu ale celorlalţi.

todo

Trello, despre care vorbeam anterior, este unul dintre cele mai folosite software-uri de management pentru că permite divizarea sarcinilor în funcţie de proiecte şi departamente, permite editarea lor şi ordonarea, chiar şi adăugarea de fişiere, iar layout-ul este unul extrem de user-friendly. De asemenea, este gratuit pentru proiecte şi utilizatori până la 250 MB.

tre

Şi Asana poate fi o soluţie pentru o mai bună organizare a task-urilor echipei tale. Organizarea modulară şi opţiunile de sharing dar şi sistemul de notificări e-mail recomandă acest tool chiar şi în cazul proiectelor complexe sau în care sunt implicaţi mai mulţi oameni.

Calendars-in-Asana-1-team-wide-view

De ce ar trebui să foloseşti un soft de task management?

Pentru că fiecare angajat, dacă nu tu, îşi va aminti ce are de făcut şi îşi va organiza singur munca. Poţi, de asemenea, să înregistrezi în cazul unor tool-uri şi numărul de ore lucrate, şedinţele programate şi permite o comunicare mult mai dinamică a echipei, mai ales atunci când lucrezi remote.

Dacă vrei să afli rapid atunci când publicăm articole noi, te invităm să dai un like fanpage-ului DevAcademy şi să te abonezi la newsletter.