DevAcademy Blog

DevAcademy Blog


December 2017
M T W T F S S
« Mar    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031

Categories


Cristiana despre cum este în DevAcademy

Lucian GhindaLucian Ghinda

Cand mi s-a propus sa vorbesc despre experienta mea la DevAcademy, am zis ca va fi usor, deja imi impartasisem experienta cu diversi prieteni si mi se parea ceva natural. Insa, cand m-am asezat in fata calculatorului si am vrut sa ma apuc de scris, mi-am dat seama ca sunt atat de multe lucruri de spus incat nu stiu cum sa incep.

Am aplicat la DevAcademy pentru ca imi doream ceva nou, voiam sa ma dezvolt. Iar ei pareau sa vina cu acel ceva nou, ofereau studentilor ocazie sa se dezvolte altfel. Asadar, mi-am facut CV-ul cat am putut de bine si am aplicat pe site. In scurt timp, am primit o problema de programare, nu foarte grea, pe care trebuia sa o rezolv. Am rezolvat-o, iar apoi am fost chemata la interviu. Imi amintesc ca eram emotionata si nu stiam ce sa zic, intrucat nu mai participasem la multe interviuri, insa Lucian Ghinda, unul dintre fondatori, cel cu care am dat interviul, a fost foarte deschis si relaxat, incat aveam impresia ca vorbesc cu un prieten. In scurt timp, lucrurile luasera deja amploare, auzeam din ce in ce mai multi colegi ca se inscriu si ca sunt chemati la interviuri (cred ca au fost cateva sute de persoane care au aplicat). Dupa o vreme am fost sunata sa fiu anuntata ca fac parte din cele 15 persoane acceptate in program si am stabilit prima intalnire.

Intalnirile erau de 2 ori pe saptamana, in zile pe care le stabileam impreuna. Imi amintesc ca prima data m-am simtit ca intr-un mini teambuilding. Ne-am ales super eroi, ne-am cunoscut unii pe altii, am facut glume, ni s-a prezentat ce urma sa facem si am incercat sa formam o echipa. Eram 15 oameni din ani diferiti, de la facultati diferite, gata sa incepem o noua etapa, nestiind cat de frumos aveau sa decurga lucrurile.

In primele saptamani ne-am acomodat cu GIT-ul, a carui importanta am inteles-o mai tarziu si am facut un joculet, Capture the Flag, menit sa ne acomodeze cu noul limbaj, Ruby. Cand joculetul a fost gata, dupa cateva saptamani in care am invatat baza limbajului, am stat mai mult de 2 ore sa ne jucam si toata lumea era absorbita de un joc, care la prima vedere nu parea foarte complicat, dar era joculetul nostru, lucrasem la el si eram mandri de el.

Apoi a venit iarna, perioada cadourilor, am organizat Secret Santa si a trebuit sa fim inventivi in alegerea cadourilor, inca mai am sosetele pufoase pe care le ador! In urmatoarea perioada am primit un fisier cu cerintele unei aplicatii, cum trebuie sa arate, ce trebuie sa fie capabila sa faca, iar noi trebuia sa o construim. Aplicatia se numeste Trackie si este o aplicatie de gestionare a veniturilor si cheltuielilor unei persoane. In fiecare saptamana stabileam task-ul si imbunatateam codul in functie de code review-ul primit de la alt coleg.

Lucrand la aceasta aplicatie, nu am invatat doar Ruby on Rails, am invatat cum sa folosesc Bootstrap, am invatat notiuni de HTML , CSS si JavaScript, am invatat cum sa imi organizez codul astfel incat sa il inteleaga si ceilalt, am invatat sa fiu perseverenta si sa am rabdare chiar si atunci cand lucrurile nu ies din prima asa cum ar trebui.

La sfarsitul primului modul dupa ce am terminat toti Trackie, am avut o zi speciala. Ne-am format 2 echipe, fete si baieti pentru ca nu ne puteam decide altfel si am construit o aplicatie de la zero. Fiecare echipa s-a ocupat de cate un modul din aplicatie, iar apoi am reunit cele 2 module. A fost o adevarata provocare sa ne organizam singuri in echipa, sa ne impartim task-uri si sa avem grija ca partea noastra de aplicatie sa se uneasca cu restul. La sfarsitul zilei eram foarte mandri de ceea ce reusisem si sa constatam evolutia de la intrarea in DevAcademy si pana la momentul actual.

Intalnirile nu erau doar pentru a programa, aveam activitati menite sa ne uneasca ca si echipa, pentru ca mai tarziu sa fim capabili sa colaboram. Am invatat sa ne facem code review, sa oferim feedback constructiv. Am vazut ce inseamna sa ai un deadline, sa nu ii tii pe ceilalti in loc, sa fii responsabil.

DevAcademy a reprezentat o perioada speciala in viata mea. Am avut ocazia sa cunosc oameni pasionati, dedicati, care sunt dispusi sa ii invete pe altii programare, in timpul lor liber. Au reusit sa ma schimbe, m-au ajutat sa ma dezvolt atat profesional, cat si personal, desi la momentul respectiv nu am realizat acest lucru.

Articol scris de Cristiana Tiugan, Junior R&D Developer la BigStep. Cristiana a participat la programul de învățare DevAcademy în perioada noiembrie 2013 – mai 2014

cristiana-tiugan