DevAcademy Blog

DevAcademy Blog


October 2017
M T W T F S S
« Mar    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031  

Categories


Eduard despre cum este în DevAcademy

Lucian GhindaLucian Ghinda

Când am primit rugămintea să scriu despre experiența mea în Dev Academy am fost în prima fază încântat că pot ajuta (într-o foarte mică măsură) la promovarea următorului proiect dar acest entuziasm a fost umbrit de o teamă. Această teamă nu rezultă din faptul că nu aș avea ce scrie despre DevAcademy ci din faptul că sunt atât de multe lucruri bune de relatat încât nu știam cum să-mi formulez ideile pentru a mă face bine înțeles.

Primul meu contact cu Dev a fost într-o seară pe Facebook când am văzut că un coleg a distribuit o postare despre ei. Din curiozitatea am intrat pe site-ul lor, am văzut care sunt ideea și viziunea proiectului și am rămas impresionat. Mi-a plăcut programul pe care îl propuneau precum și conținutul acestuia (Ruby, Ruby on Rails, Git etc). Acest lucru se întâmpla în perioada înscrierilor așa că am decis să aplic și eu. Cu mult entuziasm am completat formularul și speram să fiu sunat pentru interviu. Nu am așteptat mult și am fost contact pentru o întâlnire face-to-face cu unul dintre fondatori. Interviul a fost unul cât se poate de plăcut și, deși eram destul de stresat la început, am scăpat repede de emoții și discuția a decurs foarte bine. După interviu am plecat acasă și așteptam să văd dacă am fost sau nu selectat. Eram peste 200 de candidați pe 15 locuri. Nu îmi făceam mari speranțe dar la câteva zile după interviu am fost sunat și am primit vestea cea bună: fusesem admis.

Primele întâlniri de la dev au fost niște mini-teambuilding-uri: am făcut cunoștință cu noii colegi, cu echipa (fondatorii, mentorii, trainerii și toți ceilalți implicați în proiect), am discutat pe larg despre direcția pe care vrea să o urmeze DevAcademy, am planificat meeting-urile și am ieșit în Centrul Vechi 😀 .
După aceste întâlniri am trecut la lucruri mai serioase: ne-am configurat mașinile virtuale, am învățat primele noțiuni despre lucrul în consolă (linux), Git, Ruby. Până atunci toate aceste noțiuni îmi erau complet străine, dar pas-cu-pas, sub îndrumarea mentorilor, m-am familiarizat cu ele.

După ce am trecut prin etapă de inițiere, a urmat realizarea primului proiect (cu rol educativ): “Capture The Flag”. Fiecare “cursant” trebuia să dezvolte propria aplicație client-server scrisă în Ruby care să aibă mai multe funcții: interograrea unui alt server, cererea și capturarea flag-ului precum și cedarea acestuia. Poate privit din afară nu pare prea interesant, dar va asigur: cu toții am fost capturați de idee iar meeting-ul în care ne-am pus aplicațiile să interacționeze s-a prelungit cu mult tocmai din dorință de a captura flag-ul de cât mai multe ori.

Au urmat apoi meeting-urile în care am învățat Ruby on Rails, iar totul a început să devină și mai interesant. Am dezvoltat o aplicație Basic Blog care ne-a ajutat să trecem printr-o multitudine de noțiuni: GIT, MVC, Sqllite și multe altele. Nu mai dezvoltasem nicio aplicație web până atunci și când am văzut codul meu cum începe să prindă contur m-am entuziasmat foarte mult.
Tot în scop educativ am dezvoltat și o a doua aplicație în Ruby on Rails “Trackie”. De aceasta data totul a fost mult mai serios. Am primit un document cu cerințe și specificații în care ni se spunea ce trebuie să facă aplicația și cum trebuie să arate. Deja se asemăna cu un proiect real. Nu mă astepatm să fiu capabil să fac acel proiect. Noțiunile pe care eram nevoit să le folosesc erau mult mai vaste. Totuși cu sprijinul necesar venit din partea mentorilor am finalizat și această aplicație.
Odată finalizată aplicația “Trackie” a luat sfârșit și prima etapă a proiectului Dev Academy. Urma de acum să prindă contur start-up-ul DevAcademy în care să dezvoltăm aplicații de impact. Ne-am împărțit pe echipe și ne-am ales ce proiecte vrem să dezvoltăm. Acum urma să programăm singuri aplicațiile noastre. Aveam în continuare sprijinul echipei de la Dev, dar mult mai discret. Săptămânal fiecare echipă avea o discuție cu mentorii în care ne propuneam target-uri pentru săptămâna următoare, discutăm despre cum au decurs task-urile anterioare și discutăm despre direcția în care voiam să ne îndreptăm cu proiectul.
Din păcate nu am mai putut continua în Dev fiincă m-am angajat și nu am reușit să-mi fac timp să lucrez și la proiect, dar sunt sigur că dacă aș fi avut timp aș fi continuat cu mult entuziasm.

Ce mi-a plăcut cel mai mult la Dev Academy este metodolgia adoptată. În primul rând nu am fost niște simpli colegi ci prieteni. Întâlnirile erau însoțite de glume și voie bună. Întodeauna am mers la meeting-uri din placere și nu din obligație. Un alt plus al metodologiei era că aveam task-uri (mici implementări pe care trebuia să le dezvolatam pe cont propriu acasă) care deveneau deseori adevărate provocări. Cele două meeting-uri săptămânale erau împărțite în două: în primul discutăm despre problemele întâmpinate la taskurile curente, ne propuneam ce să dezvoltăm pentru săptămâna viitoare și primeam câteva hint-uri despre modul de implementare. În cea dea doua întâlnire făceam code-review, un lucru foarte util pentru fiecare programator în devenire.
Recomand oricui are posibilitatea să participle la DevAcademy. Noțiunile învățate mi-au fost de folos nu doar până am renunțat la proiect ci și ulterior mai ales noțiunile de Git, MVC, dar și partea de code-review care m-a făcut să programez mai “curat” și responabil. Pot spune că o parte din meritele faptului că am fost acceptat la locul de muncă actual se datorează proiectului DevAcademy.
În concluzie sunt bucuros că am participat la prima serie a DevAcademy datorită oamenilor pe care i-am cunoscut, a noțiunilor pe care le-am învățat și a modului de programare pe care mi l-am îmbunătățit. Singurul meu regret în ceeea ce privește Dev Academy este că nu am putut continua.

Articol scris de Eduard Costel Dumea, Programator la eMag. Eduard a participat la programul de învățare DevAcademy în perioada Noiembrie 2013 – Mai 2014.

eduard-costel-dumea